În zadar … Natalia Popusoi ~

Azi eşti prezent în mine

Ca şi cum timpul ar fi rămas în loc.

Toate regretele pe care le exprimam în gând

Atunci când tu erai supărat

Acum nu am cui să i le povestesc.

Şi plâng doar privind pozele tale,

Plâng ascultând cântecul tău preferat,

Scriu pe hârtie cât de mult îmi lipseşti,

Dar numai aerul mai simte ce spun.

Peste ochii tăi azi se odihneşte pământul

Şi nu poţi vedea printre el cât suspin,

Cât mă doare că ai plecat

Fără să îţi fi spus cât te iubeam.

Am tăcut măsurând timpul în ani

Şi aşteptând momentul potrivit

Pentru a vorbi şi a te îmbrăţişa,

Dar tot ce-am avut au fost numai clipe

Pe care le-am irosit aşteptând o ocazie.

În zadar mai plâng acum…

Mormântul tău e surd şi pământul e orb,

Doar aerul simte greutatea cuvintelor mele.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
dog

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.