Mării Negre ~ petrosyan

O, mare, ai rămas în ochii mei

Aceeaşi pânză rece, sclipitoare,

Ce oglindeşte-n frumuseţea ei

Eternitatea ploilor de soare.

Mişcarea undei tale o resimt

Ȋn sufletu-mi ce zboară peste tine,

Un pescăruş de lacrimă unind

Tremurul tău cu freamătul din mine.

După atâta vreme, m-am întors!

Da, nu mai sunt copilul de-altădată!

Dar inima cu ochii de copil…

Aceasta nu se pierde niciodată.

Deplina ta mișcare de lumini

Întoarce clipa risipită-n soare,

Căci nu mai plâng că timpul a trecut

Şi nu mai simt că sufletul mă doare.

De mult am vrut în versuri să te cȃnt,

Dar m-am oprit, căci nu găseam cuvinte.

Ȋntotdeauna lumea mă scotea

Din marea mea de patimă fierbinte.

Acum, c-am reuşit să scriu ceva,

Sper să mă porţi în cântecul din tine,

Iar peste timp, când n-oi mai fi aici,

Să îti aduci aminte şi de mine,

În valurile tale s-oglindeşti

Chipul cel pur care zȃmbea odată,

Icoana unei lacrimi îngereşti,

Născută spre a fi nevinovată.

autor: Petrosyan (Octav Petrescu)

(No Ratings Yet)

Loading...