Era târziu, aproape miez de noapte ~ Mihaela Vicol

Era târziu, aproape miez de noapte,
Când Soarele din pieptu-mi a ieșit
Ca un copil ce-i pus pe șotii și mari fapte
Pe-o sfoară mergând de-a dreptul, neclintit.

Sub tălpi se-nvârtea timpul, în dansul de scântei,
Cu gust de ciocolată și cu miros de tei.
Deasupra era cerul cu porțile deschise
Ca un Lapis Lazuli nemaivăzut prin vise.

Și-l simt cum mă înalță, ca zmeul prins de vânt
Izvor de bucurie, de pace și de cânt.
Și-l simt cum mă înalță, și mă învață zborul,
Cerându-mi ca și plată: dorințele și dorul!

Se stinge orice urmă de frică, griji, nevoi
Sunt un Icar modern și nu am aripi moi,
Sunt praful de stele ce acum vibrează,
Sunt fluturele care om se visează.

(No Ratings Yet)

Loading...