Poezii

Românu-i bețivan cel puțin o dată’n an. Și nu e din vina lui ci, a obiceiului.

Și mă surprind vestitorii primăverii ce-au ieșit de prin zăpezi: răhăței, gunoaie multe gropi, spărturi și drumuri proaste nori de praf , mașini bengoase șoferițe, șoferei claxonând ca niște zmei văzând pe biclă femei.

Mă nasc dintr-o privire Mă nasc dintr-un cuvânt Din lacrimi și din cântec, Din zâmbet cald și blând. Mă nasc și mor De prea mult dor Renasc și zbor!

Prea multă frică și prea puțin curaj, prea multă fugă și prea puțină luptă, prea multă hoție și prea puțină demnitate, prea multe lipsuri și prea puține valori, prea multe case mari și prea puțini copii, prea multe buze țuguiate și prea puține creiere crețe, prea mult prea…

Sărbătoarea, la români, e același cozonac. Dar cu mai puțină nucă și mai mult… rahat !

Cine iubește Soarele Și Luna tot la fel, Motiv de sărbătoare Eu, astăzi, îi ofer!