Ca şi Stoa, ce pretinde… ~ Mihai Eminescu

Ca şi Stoa, ce pretinde
Să fim mândri şi integri,
Când plutesc deasupra noastră
Cu-a lor visuri ochii negri;

Ca şi basmele păgâne
De iubire ce-ard himeric
Cu nesaţiul lor de visuri
Şi cu-atâta întuneric;

Când atraşi de a lor noapte
Ne suntem străini de lume,
Duşi pe marginea uitării
De-un avânt fără de nume;

Când gândire nu mai este
Şi când inima e tristă
Şi afară de-acel farmec
Când nimic nu mai există:

Părăsesc şi veac şi ţară
Pentru umeri de femeie
Şi o rog astfel în jeţu-i
Dulce locului să steie,

Să mă pierd privind-o vecinic
De la creştet la picioare,
Mândră ca o-mpărăteasă,
Caldă, cu senin de soare,

De pe ochii-i să ridice
Languroase lunge gene,
Să-ngenunchi naintea zânei
Venus Anadyomene,

Genele dând întuneric
Voluptos căutăturii,
Iar gropiţele cochete
Dulci râd la mijlocul gurii.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
cosmos
;

1 Comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *