Coborârea apelor ~ Mihai Eminescu

Din munţi bătrâni şi din păduri măreţe
Se nasc izvoare, ropotind se plimbă,
Deprind pe rând oceanica lor limbă
Şi sunt în codri pustnici cântăreţe.

Spărgând prin stânce albia lor strâmbă,
Se legăn line şi fac valuri creţe.
În drumul lor ia firea mii de feţe ­
Aceleaşi sunt, deşi mereu se schimbă.

Dar cu adâncul apei s-adânceşte
În glasul lor a sunetului scară.
Devine tristă ­ rânduri-rânduri creşte,

Pân- ce urnindu-se în marea-amară
­ Ca fluviu mândru, ce-ostenit mugeşte ­
Al tinereţei dulce glas demult uitară.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
space

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *