Treaba ta… ~ Nichita Stănescu

Treaba ta, îmi zise javra
care ochi deschişi ţinea
dedulcind în sus otrava
muzicilor, cea mai rea.

Eu zic “do” ea zice “re”
şi se iscă tandru sunet,
nu ştiu cum, nu ştiu de ce
fulgerînd se lasă-un tunet.

Iată plouă, vai, cu picuri,
umezind ferstre, oase
dulcile din noi nimicuri
totdeauna numeroase…