Vai! Chipul Tau si-asemanarea Ta,-
cum mi s-au scurs de pe obraz…
Cu cine
mai seman eu acum? Sunt o maimuta
a Domnului: fac gesturi creatoare,
invoc lumina si lumina vine,
alung din paradisul meu pe-acela
ce nu mi se supune, imi duc fiii
pe Culmea Capatanilor, si acolo
ii bat in cuie, si-i impung in coasta.
Dar nu ma simt in stare sa iau partea
nici unuia dintre talhari, iar chipul
si-asemanarea Ta imi cad in pulberi…
Pleaca-ma-voi cu fruntea la tarana,
si-asa voi sta, pana ce-o noua fata
-aidoma crescand ca-n ziua-a sasea-
ma voi invrednici sa ma ridic…
..Pe-un ţărm de mare unde bat
Talazuri verzi , in spume
Un tânăr prinţ nesărutat
Căzu, ca din senin, la pat
De-o boală fără nume.
La mohorâtul căpătâi
Curtenii întrebară:
Măria Ta , doreşti tămâi
Ori sabie de pară?
Dar el tacea. Din cind in când
In somn, părea că gemme.
Parada orelor trecind
Cu fum şi raze, rând pe rând,
Crea faimoase steme.
Si-atunci , războinici creduncioşi,
Cu feţe mari , ursuze
Ca nişte mândri chiparoşi
L-au sărutat pe buze.
Dar El, cu ochii mustrători
Privind in zare munţii
Zicea: Straini rătăcitori,
De ce-mi sădiţi aceste flori,
In starturile frunţii?
————————-
Iar intr-o zi , un mag pribeag
Veghind ciudata-i boală,
Lăsă pe gura lui cu mir
O veştedă petală
Si-ncet, inviotat la grai
El zise cu uimire:
Iubita mea, aici erai?
Primeşte acum in acest rai
Inelul meu de mire !
( Frinturi de aducere aminte a uneia din marile poezii de dragoste – A.Doinaş- “Balada prinţului nesărutat”)