Insulte grave ~ Ion Pribeagu

Moişe a venit acasă,
Într-o dispoziţie ardentă,
Ş-a găsit pe Blima, într-o
Situaţie indecentă.

Goală toată şi frumoasă,
O ispită, – ma parolo! –
Asta n-ar fi fost nimic,
Dar era şi Şmil acolo!

Ce a fost, nu ne priveşte.
Nici nu ştim a cui e vina,
Şi întocmai ca la teatru,
O să coborâm cortina.

E destul numai să spunem,
Cum că Moişe, de astă-dată,
Dovedind că-i ferm, a dat-o
Pe nevasta-n judecată.

S-a mutat în altă parte,
Şi cu sentimente brave,
A cerut urgent divorţul
Pe motiv: „Insulte grave”.

Cazul a produs rumoare,
Mai ales printre limbuţi,
Fiindcă Moişe şi cu Blima
Erau foarte cunoscuţi.

A stârnit şi controverse
Şi atâta interes,
C-a venit toată Beer Şeva
Să asiste la proces.

Sala de şedinţe-i plină
De bărbaţi şi de femei,
Mulţi de-ai lui, colegi de breaslă
Şi prieten-ale ei.

După ce-a citit dosarul,
Judele a spus: ”- Ascultă,
Între soţi, orice discuţii
Nu-i considerat insultă!

Pentru alt motiv, probabil,
Vrei divorţul imediat.”
„- Da! Menţiu! Insultă gravă!”
Urla Moişe, disperat.

A sărit ca o nălucă
Şi c-o voce bătăuşe
Mi-a spus: „- Boule! Când intri,
Pentru ce nu baţi la uşe?”

„Nu permit la mine-n casă,
O asemenea dojană,
Mai ales c-a fost de faţă,
Şi… pardon… terţa persoană!”

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (5 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...
Insulte, Poezie , Ion Pribeagu

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.