21 de secunde într-un Mizil Ascuns ~ batranutragator

aș putea coborî și eu la Mizil
asemenea lui Geo Bogza și să scriu despre cele 175 de minute din viața mea
petrecute pentru împlinirea unui vis
dar eu vreau să cobor sau să urc treptele realului
să ajung în locul în care mă văd din exterior
un om care înnoadă niște stări
cu noduri gordiene și apoi le desface ca pe-o ceapă cu pumnul
Mizilul e călduț pentru mine am nevoie de ceva mult mai rece
un balans din imagine în imagine se desface în creier
asemenea liniștii
uimirea ecstasy amplificată la maxim în senzația că pierzi timp
nu mai poți recupera nimic doar o amărăciune care crește
ca o dorință
mixez tăcerile mai bine decît un dj profesionist și sîngele curge mut
o mînă străină ieșită din umăr îmi întinde pilula
două guri de tărie
alte mîini calde care plutesc în aerul înfiorat de o briză imaginară
în fotoliu ca un mort în piscină
secunda 3
în care nimic rău nu se prevestește doar o ușoară senzație de amețeală
și un dans înghesuit al stărilor minții
secunda 5
în care aerul are pereți verticali simt cum mă trage în sus ca un tun și amețeala
e un vis frumos în care descoperi jucării pierdute în copilărie
secunda 7
e doar o continuare a stării anterioare dar două fire conductoare se leagă sub piele
secunda 9
curenți electrici mă gîdilă starea de amețeală se estompează
cineva mixează în creier accentul pe căderi repetate
secunda 11
mă înșurubez cu capul în jos polii ființei s-au inversat e primul cutremur primul semn că în secunda 012 se va intîmpla ceva
secunda 13
nu există doar mă pierd în culori o stare din copilărie
în care îmi apăs puternic ochii și în întunericul acela
mă pîndesc nenumărate varietăți de tempera și între ele ascuns clownul cu dinți uriași
secunda 15
alerg printre tufișuri din carton mintea mea o scenă imensă cu decoruri artificiale
secunda 17
respirația tot mai subțire o bruscă senzație că aerul s-a terminat și în minte celulele explodează ca niște pustule
secunda 19
cea mai lungă din viața mea în care trăiești toate viețile alternative în care firul destinului se împarte la infinit și eu odată cu el mintea mea e o minte colectivă a miliardelor de eu-ri ale mele și peste toate plenar o senzație de fericire ca atunci cînd ai termina în același moment în toate femeile din lume și lumea e doar o mascotă pe care le-o lași amintire fiindcă ești fericit și poți merge mai departe în întunericul care crește în fața ta ca un univers dintr-un cub pe care la început l-ai fi putut ține în palmă dar acum e infinit iar capetele lui se pierd în originea tuturor lucrurilor și nu am decît un cuțit mic de hîrtie să tai o intrare dincolo e frica se abate asupra mea ca un strigăt al mamei strigătul continuu cînd m-a găsit plin de sînge apoi continuă greu tot mai greu pînă la cea mai mare frică dintre toate cînd ești întins pe o masă tăiat bucățele viu și anesteziat știi cum ai ajuns acolo cum ai fost ciopîrțit dar n-ai simțit încă durerea doar groaza acum urmează să simți și durerea numai în creier fiindcă ești dezmembrat și ai vrea să dai cu disperare din mîini sau măcar să țipi ca să te trezești înainte dar nu poți nu poți nu poți iar senzația asta e frica absolută
apoi cad
secunda 21
într-o respirație atît de profundă încît pieptul ar putea să-mi plesnească și convulsiile nu se mai opresc urmează somnul profund ca o mascotă gonflabilă care se desumflă ușor
undeva în cameră cineva mixează pustiuri