A douăzeci şi una scrisoare ~ Maria-Eugenia Olaru

Despre tristeţea aşteptării

Plânsul plângea.
Zgâria cu gătejul la picioare ţărâna
şi toate-i păreau una.
Pe malul lacului trist suspina.
Nedreptatea tare urâtă-i era.
Cu lacrimi mari înnodate-n bărbie
trist şi amar suspina.
Până şi plânsul plângea.
Tu plângi, el plânge…
Noi plângem când pâinea o frângem.
Dar plânsul plânsului
nu-i cea mai mare tristeţe,
căci singur eşti când pâinea o frângi
şi singur, doar singur pâinea mănânci.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
horse shoe

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *