A treizeci şi doua scrisoare – Iubirile, iubirile… ~ Maria-Eugenia Olaru

Acoperâmântul Iubirii, mai lat decât norul,
La mijloc de lume adastă
spaima,
durerea
şi dorul.
Sunt singură de tine Doamne
şi cerurile toate-s cu mine.
Străină de lume, şi ostenit de ea imi este piciorul.
Mă doare adevărul meu,
iar adevărul lumii mă omoară,
La tine mi-e nădejdea-n astă seară!
La concertul vieţii mele biserica era plină de stele
Dar dintre toate in inima mea doar Chipul Tău odihnea.
In braţe strâns Tu mă ţineai
despre Iubire şi despre Rai incet povesteai.
Ei pregăteau o nouă-ţi vânzare şi chipului meu – indurare.
Copacul Vieţii in nou strai, şi printre frunzele de rai
Ca un suspin intâia carte blând mă-nvăţa
Cărarea scrisă-n a mea stea.
“Adevărat vă spun vouă că nimeni nu va cunoaşte Viaţa
până nu va cunoaşte Moartea.”
Printre surâsuri de paiaţă şi printre hainele de seară
Plângea tăcut o lăcrămioară.

(No Ratings Yet)

Loading...