Cântec de leagăn pentru oameni mari ~ Mihaela Vicol

Vădit, supusul cel dintâi,
Smerenia-și arată
Către stăpânul cel rebel
Al cărei firi se zbate
Între lumina unui Sine efemer
Și-al întunericului frate.

-Când marea și cu sarea mi-ai promis
Stăpâne, drag, eu ți-am urmat mărețul vis
Cedându-ți scumpa libertate
Pentru un pas mai sus în Arte!

Și-acuma stau și mă întreb
Când firul vieții se scurtează,
Fu suferința mea mai bună sau
chinul meu pe careva salvează?

Când drumul meu pavat cu ghimpi
Strigarea mi-o făcu cântare
Injurătura ce-mi scăpă
O poezie uimitoare
Nu mă gândeam, în sinea mea,
Că asta e menirea ce se vrea
A fi slujită de nebuni
Care se și văd pe culmi,
Stăpâni de lumi.

O, tu, dulce nebunie
O, tu, casă de nebuni….

(No Ratings Yet)

Loading...