Farmec de lună ~ Panait Cerna

În ritmul lin al adierii
Doi meri s-alătură-nfloriţi,
Şoptind duios în faptul serii
Ca doi amanţi înlănţuiţi.

Se miră floarea şi suspină…
În loc de inimi arzătoare
Îndrăgostiţii din grădină
Au câte o privighetoare.

Un cântec chemător vibrează:
E una din privighetori –
Cealaltă tace şi vibrează
Cutremurată de fiori.

Dar cum apare luna nouă
Sclipind în frunza tremurată,
Privighetorile-amândouă
Încep să cânte – deodată.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
road

1 Comentariu

  1. In loc de inimi arzatoareIndragostitii din gradinaAu cate o privighetoare
    Cine ma poate ajuta sa explic aceste imagini artistice?
    Va rog frumos,ajutati-am!!

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.